Tabăra Yo-Yo
A fost odată ca niciodată, o fetiță frumoasă și cuminte care, la vârsta de 9 ani a fost diagnosticată cu Diabet zaharat tip I. Vestea a picat ca un trăznet pe umerii fetiței și a părinților ei… I-a debusolat total, deoarece nu știau nimic despre această afecțiune. Știau doar că nu trece și că trebuie să își schimbe complet viața pentru a putea merge mai departe. Mă gândesc… oare ce am simți noi, eu, tu, el, ea, cum am reacționa dacă am fi în locul lor?
La 3 zile de la primirea veștii, un înger păzitor în halat alb, a luat-o pe fetiță într-o tabără pentru copii cu diabet tip I, unde a învățat, alături de alți copii, cum să aibă grijă de ea, astfel încât diabetul să nu mai fie o problemă, ci doar un detaliu, o parte din ea pe care o accepta și și-o asumă, un mod de viață… Și astfel, fetița cea curajoasă, a reușit să accepte că viața ei s-a schimbat, să învețe disciplina, să accepte că ACELE NU sunt rele, ci doar o unealtă care o ajută să fie bine, să-și creeze visuri pe care ulterior să le transpună în realitate.
După mulți ani, mica noastră curajoasă a devenit un foarte bun medic diabetolog, oferind la rândul ei, îngrijire și dragoste copiilor care se confruntă cu această afecțiune.
După 25 de ani de la prima ei tabără alături de alți copii cu diabet, visul ei și promisiunea pe care și-a făcut-o, a devenit realitate: a organizat prima tabără din județul nostru pentru copii cu Diabet tip I, o tabără în care să dea înapoi din ce a primit cu 25 de ani în urmă, ideea de normalitate, ideea că poți trăi o viață frumoasă, ideea că poți visa, chiar dacă ai diabet, ideea că ”Poți să o faci!”.
Așa a prins tot mai mult contur ideea Taberei Yo-Yo. Și, da! Ați ghicit! Acea fetiță de 9 ani care timp de 25 de ani nu a renunțat la visul ei, este ea, doamna doctor Mihaela Dalea.
În urmă cu un an și jumătate, când s-a alăturat nouă în Lions Reșița Kindness, am discutat pentru prima dată despre acest vis și, împreună, am făcut o promisiune: o facem!
Noi, Lions Reșița Kindness, împreună cu Asociația Diabeticilor din Reșița,Caras Severin, am transformat în realitate ”VISUL”. Visul a devenit și al nostru și, DA, am trecut la fapte.
Așadar, în dimineața zilei de 07 iulie 2022, am plecat prin județ să preluăm toți participanții la tabără. Am plecat cu 2 mașini, Remus și Sorin, Mirela și Verona, în două direcții diferite (ca să nu pierdem timp prețios), cunoscându-i pe rând pe acești mici/mari curajoși: Roxana, Adi, Antonio, David, Magda, Gabi, Emi și Cătălin. Trebuia să mai vină o fată, dar a renunțat în ultimul moment.
Asta e… Poate altă dată…
După ce am primit instrucțiunile de la părinți, cu tot ce trebuie să știm despre acești copii, plus emoții și îmbrățisări (unii au plecat pentru prima data în tabără), am plecat la drum.
Am ajuns la Poiana Mărului, la Hotel Oxigen, în jurul prânzului. Aer curat, peisaj de poveste, natura minunată, inimile pline de emoții, totul perfect.
După ce ne-am aranjat toți în camere, am avut prima experiență cu mâncarea: prânzul. Toți eram înfometați, de abia așteptam să înfulecăm ce era pe masă. Dar….STOP! Prima oară glicemiile la control, iar apoi, hai să le creștem sau să le reducem.
Aceste detalii erau cunoscute de Mihaela – medic diabetolog, de Andreea – medic pediatru, de Sorin – asistent medical (care are și el Diabet zaharat Tip I), de Andrei – soțul Mihaelei și bineînțeles de copii.
Dar pentru noi, ceilalți voluntari, a fost ceva complet nou. Ooooooooo!!! Să vedem un copil căruia îi este foame, că stă cu mâncarea în față, dar nu are voie să mănânce, pentru propria lui siguranță, până când glicemia lui nu ajunge la valoarea care trebuie, a fost ceva impresionant! Woooooowww! Unii au stat cu mâncarea în față, fără să poată mânca, chiar și jumătate de oră. Dar ei ȘTIU! Știu că, dacă mănâncă înainte de momentul oportun, pot avea probleme, așa că nu au protestat.
O altă experiență nouă pentru noi, a fost cântărirea mâncării, fiecare copil învățând ce și cât are voie să mănânce, fără să depășească acea cantitate. Tu faci așa ceva acasă? Cum ar fi să îți cântărești fiecare felie de pâine??? Să calculezi de fiecare dată când mănânci cantitatea de glucide pe care ai voie să o consumi??? Eu, sincer, nu fac asta. Unul dintre voluntari, nu putea să înțeleagă cum e posibil să primești doar un biscuit sau un cub de zahăr sau o jumătate de pară sau o felie de pâine, cântărită și aia, bineînțeles. Nu, nu e zgârcenie, e o NECESITATE.
În fine, ne-am revenit din uimirea inițială și am înțeles și am acceptat că, exact în aceste detalii stă siguranța lor, iar ei sunt conștienți de acest lucru, nu fac mofturi.
Am mai observat ceva, acești copii s-au integrat imediat în grup, formând o echipă, știind că toți sunt la fel. Se simțeau în familie, iar spre marea noastră fericire și mulțumire, ne-au acceptat și pe noi ca parte a familiei.
După masă, au venit cadourile: tricouri pentru toți participanții la tabără, iar pentru copii, cântare de bucătărie, bidoane personalizate pentru apă, aparate de măsurat glicemia, cărți și, cel mai important cadou, senzori de glicemie, senzori care i-au scutit de o grămadă de înțepături în următoarele zile. Îți imaginezi cum ar fi să fii nevoit să te înțepi de cel putin 10 ori pe zi să îți verifici glicemia și dintr-odată să scapi doar cu 2- 3 înțepături sau chiar niciuna??? Cred că te-ai simți tare mulțumit.
Pentru asta, mulțumim din suflet celor de la Lions Club Timisoara Bastion pentru cei 4 senzori donați, precum și celor de la Rotary Reşiţa pentru ceilalți 3 senzori. Vă asigurăm că, prin gestul vostru ați adus o mare bucurie în sufletele acestor copii, luându-le puțin din greutatea pe care o poartă permanent pe umeri.
Din păcate, acești senzori funcționează doar 2 săptămâni, după care vin din nou înțepăturile. Sau poate ne vei ajuta să le oferim o continuitate acestor mici eroi, ajutându-ne să cumpărăm mai mulți senzori pentru ei.
După aceea, Verona (consilier psihologic), a început un joc prin care să ne cunoaștem și să stabilim valorile și regulile taberei. A fost super! Toți copiii s-au implicat și au crescut un copăcel al taberei tare sănătos, cu valori solide.
Având în vedere că se anunțau ploi în zilele următoare, am complotat puțin cu gazdele noastre, să facem o surpriză copiilor la lăsatul serii: un foc de tabără. Zis și făcut. A fost primul foc de tabără pentru ei și a fost minunat! Pentru tine cum a fost primul foc de tabără? Noi ne-am jucat ”Adevăr sau provocare”, ”Mimă”, am povestit și am stat în jurul focului, bucurându-ne de compania fiecăruia. A fost o primă seară pe cinste.
După focul de tabără, ne-am pregătit, unii de culcare, alții de gardă, la fel ca și în următoarele nopți. În toate nopțile, glicemiile copiilor au fost ca niște licurici neastâmpărați, cerând imediat atenția personalului de gardă. Oare cum te-ai simți dacă te-ar trezi cineva din oră în oră să îți stabilizeze glicemia pentru a nu intra în complicații??? Am văzut atâta grijă, atâta blândețe în modul în care erau treziți copiii pentru corecția glicemiei, încât mi s-a umplut sufletul de bucurie că am privilegiul de a servi în această super-echipă. Ați fost extraordinari, respect și admirație! În fiecare noapte, copii au avut asigurată asistența de căte unul dintre cadrele medicale prezente, plus câte un voluntar care să îi ajute în caz de nevoie – Mihaela și Andrei, Andreea și Dana, Sorin și Călin – ați fost minunați!
Cum, ne-cum, a trecut noaptea, urmând o nouă zi specială. Dimineață, trezirea, glicemiile la control, micul dejun și… înviorarea.
Radu (instructor de fitness), a venit de la Reșița, special pentru a face înviorarea de dimineață cu copiii. Și a fost excelent! Energie, mișcare, aer curat, poftă de viață, cu alte cuvinte.
Am mai avut o foarte mare bucurie a doua zi de tabără! Mezinul echipei a învățat să își facă singur injecția cu insulină în picior, apoi în burtică. Pentru el a însemnat un mare pas spre independență, a fost fericit că acum nu mai depinde de cineva să intervină când are nevoie să își stabilizeze glicemia. M-am tot gândit, oare cât curaj a încăput în inimioara ta să poți face acest pas? Felicitări, Gabi! Ești un exemplu pentru noi!
Nu putea lipsi drumeția din programul nostru. Și vineri și sâmbătă, toată trupa ne-am pus în mișcare și am făcut câte o drumeție, la lac și în împrejurimi. Apoi, ne-am întors, am verificat ce trebuia verificat, am mâncat și… ne-am jucat. Șah, Uno, tenis de masă, cărți, fiecare ce a dorit, plus jocurile făcute de Verona, prin care să ne cunoaștem mai bine.
Într-una din seri, Remus (Trainer în Maxwell Leadership Certified Team România), a jucat cu toată echipa, copii și adulți deopotrivă, un joc de dezvoltare personală, Leadership Game. Am râs, am dezbătut, ne-am provocat unii pe alții, ne-am distrat pe cinste.
Mihaela și Sorin, le-au dat o multitudine de informații utile despre diabet, despre alimentația necesară și multe, multe altele. Cine putea face asta mai bine decât ei, care se confruntă zi de zi cu asta? Au avut copiii chiar și un test, pentru a vedea dacă și-au însușit aceste informații vitale pentru ei și toți au trecut testul. Am fost foarte mândri de ei. Bravo, copii!
De asemenea, Călin (Instructor de dans la Salsalicious Dance School), a învățat toată trupa dansul taberei, plus am învățat Salsa și istoria dansului Salsa. Toți copiii și voluntarii am dansat și am jucat de am încins asfaltul din curtea hotelului.
Dana (Fizioterapeut), ne-a învățat despre postura corectă, nu cea comodă, iar copiilor li s-a explicat cum să își poarte corect ghiozdanul, pentru că nu mai e mult până începe școala. Pentru unii a fost mai greu să stea mai mult timp în postura corectă, pentru alții mai ușor, dar toți au înțeles că e spre binele lor.
Noi, ceilalți voluntari, Cristina, Luci, Andrei și Mirela, am avut grijă să nu lipsească nimic acestor copii și i-am însoțit peste tot unde au avut nevoie de noi. Am fost umbrele lor, partenerii de joacă, de drumeție, de tenis, de șah.
La final de tabără, fiecare mic erou a primit o diplomă pentru curaj.
Ce pot să vă spun mai mult?
Știu cât și ce au învățat acești copii de la noi, dar mai știu că noi, cei mari, am învățat foarte multe de la ei! Atât de multe încât încă mai descoperim câte un impact asupra noastră, a ceea ce s-a întâmplat.
Cred că aceste lecții de viață, de voință, nu le puteam învăța decât cunoscându-i, decât văzând prin ceea ce trec, văzând acește asumări de responsabilitate de oameni MARI, ascunșe în niște omuleți mici și cu un curaj uriaș.
În final, vrem să mulțumim tuturor celor care au făcut posibil ca această tabără să se desfășoare în condiții excelente. Mulțumim doamnei Janina de la Hotel Oxigen, precum și celorlalti membri ai personalului, atât celor de la bucătărie, cât și celor de la servire, care ne-au înțeles nevoile de alimentație și ne-au susținut în toate demersurile noastre, ne-au reîncălzit mâncarea copiilor atunci când era cazul. Mulțumim din suflet!
Mulțumim tuturor voluntarilor! A fost extraordinar ce am făcut! Respect!
Mulțumim copiilor și părinților lor, că ne-au acordat încredere că vom avea grijă maximă de ei!
Așa cum am promis copiilor, vom organiza și anul viitor această tabără, deci, dacă vrei să te implici, urmărește-ne și te vom ține la curent!
We can do it!
